Oportunități de dezvoltare locală existente în regiunea București-Ilfov - Regio Bucuresti Ilfov

Proiecte

Bucuresti,

Oportunități de dezvoltare locală existente în regiunea București-Ilfov

Agenţia pentru Dezvoltare Regională Bucureşti-Ilfov (ADRBI) a organizat, în colaborare cu Universitatea din Bucureşti şi JICA Alumni Romania, o caravană de informare privind rezultatele implementării Programului Operaţional Regional - REGIO.

Au fost prezentate atât situaţia contractării/implementării Programului Operaţional Regional în regiunea Bucuresti-Ilfov, cât şi o serie de proiecte implementate sau aflate în curs de implementare în regiunea noastră.

Reprezentanţii ADRBI au subliniat faptul că licitaţiile de proiecte sunt închise pe majoritatea domeniilor de intervenţie ale Programului Operaţional Regional, datorită faptului valoarea proiectelor depuse şi aflate în evaluare depăşeşte în unele cazuri cu mult sumele alocate. Prin urmare, e de aşteptat ca rata de absorbţie să fie de aproape 100% până la sfârşitul anului 2015.

Sinteza depunerilor şi contractărilor proiectelor poate fi consultată pe site-ul www.regioadrbi.ro, secțiunea Proiecte.

Prezentările susținute, precum şi fotografii de la eveniment pot fi accesate pe www.regioadrbi.ro, secţiunea Evenimente. Pe pagina respectivă puteţi găsi, de asemenea, documentaţia completă pentru depunerea proiectelor, dar şi alte informaţii cu privire la implementarea REGIO în Bucureşti-Ilfov.

Persoană de contact: Claudia Ionescu, purtător de cuvânt Şef Departament Promovare Regională şi Investiţii – ADR BI Tel: +40746 099 952, Email: claudia.ionescu@adrbi.ro; www.regioadrbi.ro