Taramul Fermecat in Parcul Tei din Sectorul 2 al Capitalei - Regio Bucuresti Ilfov

Proiecte

Taramul Fermecat in Parcul Tei din Sectorul 2 al Capitalei

Cel mai mare şi modern parc de distracţii din Bucureşti a fost inaugurat într-un cadru festiv de Primarul Toader Mugur Mihai şi domnul Dan Nicula, Directorul General al Agenției pentru Dezvoltare Regională București Ilfov sâmbătă, 25 iunie 2016. Prin crearea acestei structuri de agrement turistic, proiectul „Parc de agrement Tei - Plumbuita” (cod SMIS 18397) dezvoltat în cadrul Programul Operaţional Regional 2007-2013, axa prioritară 5 ”Dezvoltarea durabilă şi promovarea turismului”, va conduce la punerea în valoare a resurselor naturale existente în cadrul Parcului Tei în scop turistic, precum şi la diversificarea serviciilor turistice oferite de Sectorul 2 al Municipiului Bucureşti.

Ileana Cosânzeana, Făt - Frumos, Verde Împărat, dar şi pasărea măiastră şi balaurul cu şapte capete, le vor da întâlnire tuturor celor care doresc să petreacă o zi specială într-o lume a poveştilor şi aventurii.Infrastructura modernă impresionantă este doar un pretext pentru copii de a pătrunde într-o lume de basm, cu provocări, cu încercări, un pretext pentru cei mai mari de a redeveni copii, de a resimţi bucuria căutării prin varietatea de atracţii aflate la dispoziţie.Parcul, cu o suprafaţă de 7 hectare, adăposteşte o lume magică, cu personaje din basme româneşti, cu scene de poveste, un concept în care vizitatorii îi regăsesc pe Ileana Cosânzeana, Făt-Frumos şi Verde Împărat, dar şi „Balaurul cu şapte capete” sub forma unui roller coster unic în România. Una dintre atracţiile principale ale parcului este roata mare sau „Pasărea măiastră”, cu o înălţime de 63 de metri dotată cu 44 de cabine care vor funcţiona atât vara cât şi iarna.

Aventura este prezentă pe „Tărâmul celălalt” adică în Casa groazei, la „Herghelia Ilenei Cosânzene” – caruselul de poveste instalat în cadrul parcului, precum şi la „Hora ielelor” în care doritorii se vor prinde prin lanţuri zburătoare. Cei mai mici sunt fascinaţi de maşinuţele electrice decorate sub forma unor personaje de poveste de pe tărâmul lui Făt Frumos şi se pot bucura de locuri de joacă cu leagăne, tobogane şi saltele gonflabile. De asemenea vor gusta aventura la roata mică ce se ridică până la o înălţime de 16 metri şi este dotată cu 12 cabine.

Noul parc de agrement este o invitaţie lansată pentru locuitorii sectorului 2 şi ai municipiului Bucureşti, dar şi pentru turiştii prezenţi în capitală care vor putea îmbina vizitarea obiectivelor istorice şi culturale cu o zi de distracţie şi bună dispoziţie. Cu siguranţă că noul loc de distracţie va atrage atât turişti din judeţele din apropierea capitalei dar şi din ţările învecinate care nu beneficiază de o infrastructură de agrement comparabilă. „Tărâmul fermecat” se constituie astfel într-un spaţiu al bucuriei pentru vizitatori, dar şi într-o sursă de creştere economică pentru municipiul Bucureşti, prin generarea unei cereri suplimentare de servicii turistice, pentru bunuri şi servicii conexe (comerţ, construcţii, transporturi, industria alimentară, industria mică şi de artizanat, etc). Sunt aşteptaţi zilnic în cadrul parcului cei dornici de aventură, familii care pot petrece o zi magică printre personaje de poveste, copii curioşi să se întâlnească cu personaje dragi şi dornici să inunde cu râsetele lor fiecare colţ al lumii de basm şi credem că la final, fiecare va depăna propria poveste despre o zi de neuitat pe „Tărâmul fermecat” din Parcul Tei şi va dori să revină pentru a o redescoperi cu plăcere şi altădată.

Programul de funcţionare a parcului de agrement este următorul:
-Marţi – Vineri între orele 10.00 – 21.00
-Sâmbătă - Duminică între orele 10.00 – 22.00
-Luni: închis.

Sursa: Primaria Sectorului 2